vineri, 9 decembrie 2011

FUNDATIA PENTRU APARAREA CETATENILOR IMPOTRIVA ABUZURILOR STATULUI

Lansarea PLATFORMEI CIVICE
 -COMUNICAT DE PRESA-
Asa cum a promis inca din luna martie a.c., SCMD a organizat , cu ocazia Zilei Internationale a Muncii Decente si a deschiderii lucrarilor Adunarii Anuale Parlamentare NATO la Bucuresti, in Capitala si in toata tara, ample manifestatii. Invitati au fost toate sindicatele, federatiile sindicale si ONG-urile partenere ale SCMD si ale Fundatiei FACIAS, cu care SCMD colaboreaza perfect pentru sustinerea actiunii Comitetului de Initiativa Civica de strangere de semnaturi pentru modificarea Constitutiei, in sensul suspendarii presedintelui si prin vointa nationala directa.

Scopul mitingurilor  de la Bucuresti si din Tara, a fost organizarea Societatii civile de catre militari, in dubla lor calitate de membri de drept ai Societatii civile (ca militari si sindicalisti) in jurul unui program coerent de actiune civica, in douasprezece puncte, de larg interes national, numit PLATFORMA CIVICA.

La Bucuresti si in Tara, reprezentantii de drept ai Societatii civile au votat in unanimitate textul Proclamatiei care a prezentat PLATFORMA CIVICA.

Cu mentiunea ca societatea civila nu inseamna acea parte a societatii care nu are pistoale, asa cum s-a inteles cand a fost emanat programul absolut imbecil si anticonstitutional intitulat ”controlul societatii civile asupra Armatei” ci, acea parte a societatii care, prin lege, nu are acces la actul politic decizional (structurile militare, biserica, sindicatele, profesorii, educatorii, politistii, magistratii, functionarii publici, etc) va punem la dispozitie textul Proclamatiei, respectiv programul numit PLATFORMA CIVICA, votata in unanimitate de catre delegatii ONG-urilor si sindicatelor prezente la Bucuresti. Numarul aderentilor va fi comunicat dupa ce vom insuma toate datele de la actiunile desfasurate in paralel de SCMD in Tara:

“PROCLAMATIA

din Piata Eroilor Patriei

         Noi, reprezentanti de drept ai Societatii civile, intruniti astazi, 7 octombrie 2011, in Piata Eroilor Patriei, cu ocazia Zilei Internationale a Muncii Decente, proclamam, in numele sindicatelor si asociatiilor pe care le reprezentam, in atentia intregii natiuni romane si a reprezentantilor NATO, participanti la Adunarea Anuala Parlamentara NATO la Bucuresti, hotararea noastra de a lupta pana la capat, prin orice mijloace legale, pentru afirmarea drepturilor noastre legitime, conforme legislatiei europene, drepturi care constituie baza PLATFORMEI CIVICE pe care o propunem tuturor cetatenilor Romaniei, dupa cum urmeaza:
1.     Dreptul inalienabil si neingradit la munca decenta, fapt ce presupune:
·        Locuri de munca garantate, indiferent de varsta, persoanelor majore, prin contracte colective si individuale
·        Libertatea alegerii locului de munca
·        Salarii decente
·        Protectie sociala
·        Dialog social
·        Pensii decente
·        Alocatii pentru copii
·        Ajutoare sociale pentru persoane cu dizabilitati.
2.  Dreptul inalienabil si nerestrictionat al cetateanului la proprietate mobila, imobila si de calitate (grad militar, titlu stiintific, pensie dobandita, drept de autor sau proprietate intelectuala, etc).
3.   Dreptul inalienabil de proprietate al natiunii romane asupra solului, subsolului, apelor, spatiului maritim si aerian romanesc.
4.  Dreptul la sanatate fapt ce presupune refacerea retelei de spitale si unitati medicale de stat, a productiei farmaceutice romanesti si interzicerea desfiintarii Institutului Cantacuzino.
5.  Dreptul la educatie prin reforma invatamantului in interesul imediat si de perspectiva al natiunii romane, cu interzicerea stricta a politizarii acestuia.
6. Dreptul la justitie obiectiva prin interzicerea amestecului Executivului si politizarea actului de justitie, desfiintarea structurilor de politie politica de tip stalinist si a instrumentelor politice tip Curtea Constitutionala, ANI, DNA, CNSAS, etc.
7.  Dreptul la cultura romaneasca si europeana, prin depolitizarea culturii si desfiintarea instrumentelor de tip stalinist gen CNA si ICR.
8.  Dreptul la siguranta nationala, prin refacerea si depolitizarea completa a structurilor militare, de ordine publica, siguranta nationala, penitenciare si reinvestirea in productia romaneasca de aparare.
9.     Dreptul inalienabil al natiunii romane la un stat social, ca expresie a vointei si intereselor cetatenilor.
10.    Dreptul la un guvern responsabil in fata natiunii.
11.  Dreptul la reprezentare parlamentara corecta prin anularea restrictiilor de tip politie politica si “lustratiilor”, a actualului sistem electoral ticalos si interzicerea migratiei parlamentare.
12.   Dreptul cetatenilor de a declansa procedura de suspendare a Presedintelui prin depunerea unui milion de semnaturi.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!”

Reprezentantii Societatii civile care au aderat, prin vot si semnatura, vor sustine in alegeri acele forte politice care-si insusesc in programul lor de guvernare punctele cuprinse in programul numit PLATFORMA CIVICA. In caz contrar, acest program va deveni un program electoral in sine, al Societatii civile din Romania!

Textul Proclamatiei a fost depus de catre SCMD cu numar de inregistrare la sediile MApN, MAI si SRI si urmeaza sa fie depus de catre Fundatia FACIAS la primul ministru, la Presedentie, la Parlament si la foruri internationale.